FOTO | Cel mai frumos Mastiff Tibetan din lume, Boss Phantom, împlineşte 6 ani. Ce RECORDURI a doborât

FOTO | Cel mai frumos Mastiff Tibetan din lume, Boss Phantom, împlineşte 6 ani. Ce RECORDURI a doborât
Boss Phantom, cel mai frumos caine din lume/FOTO: Facebook
Publicat: 11/02/2023, 16:17
Actualizat: 11/02/2023, 16:19

Cel mai frumos Mastiff Tibetan din lume, Boss Phantom, care s-a născut şi trăieşte la Târgu Mureş, în canisa „Lion Dog Guard”, aparţinând unui multiplu campion în Ju-Jitsu-Full Contact, Tudor Sălăgean, împlineşte în curând şase ani şi, recent, a devenit pentru prima oară tătic, având opt pui.

Boss Phantom este dublu campion mondial şi a câştigat peste 460 de concursuri de genetică şi de frumuseţe, ultima competiţie câştigată fiind „Champion of Champions” de la Sarajevo, în luna decembrie 2022.

În acest moment, „Boss Phantom” mai deţine 6 titluri de campion balcanic, şi-a adjudecat titlul de campion peste 16 ţări şi de 6 ori titlul de „Supreme Best in Show” în cinci ţări diferite şi, nu în ultimul rând, a obtinut 105 de B.O.B.-uri ,,Best of Breed”, adică titlul de cel mai bun exemplar al rasei sale şi a fost jurizat de peste 90 arbitri din 20 de ţări.

Este dublu campion mondial şi nu a înregistrat în toată cariera sa niciodată vreo înfrângere, motiv pentru care în acest moment palmaresul său este studiat de către reprezentanţii Guinness World Records pentru a fi omologat cel mai premiat câine din rasa lui din toate timpurile.

„Dacă participi la sute de competiţii de frumuseţe şi câştigi locul I, e clar că se consideră că e cel mai frumos din lume ca Mastiff Tibetan. De 16-17 ori a fost declarat cel mai frumos din toate rasele din lume la Best in Show şi Supreme Best in Show şi, nu în ultimul rând, la ultima competiţie ‘Champion of Champions’ din Sarajevo, unde am câştigat locul I după o oră jumate de competiţii cu 100 de câini, fiecare câine era cel puţin campion pe o ţară. Erau şi campioni mondiali din alte rase. După o oră şi jumătate de competiţie neîntreruptă am luat locul I, în 17 decembrie 2022. E ultima competiţie la care am participat şi ultimul concurs unde şi garda de onoare a preşedintelui asista acolo, în Sala Polivalentă, am primit şi un cadou din partea lor, emblema Bosniei şi Herţegovinei. Boss face în curând 6 ani şi participă la concursuri de la 3 luni. (…) Acum vestea cea mare este faptul că a devenit tătic”, a declarat Tudor Sălăgean pentru Agerpres.

Primii pui ai lui Boss Phantom şi Ely „Angel Tibeta” au format astfel o linie cu doi campioni mondiali care va apărea în pedigree-ul puilor, întrucât după rezultatele părinţilor şi bunicilor este unul dintre cele mai titrate cuiburi la această oră.

„Eu urmăresc de mult timp o femelă de o talie mondială la nivelul lui Boss ca să o achiziţionez. Şi am urmărit în Rusia de mult timp o linie care tot aşteptam să se facă un cuplu, să poată să facă nişte pui. Şi aşa s-a întâmplat acum 3 ani când am rezervat o femelă, Ely. Acum doi ani s-au născut puii, am avut prima alegere, bineînţeles nişte costuri suplimentare şi de pandemie. În 6 zile mi-a ajuns puiuţul din îndepărtata Rusie, până pe aeroportul din Ungaria, unde m-am dus pe pandemie şi am adus-o: o femelă neagră, Ely ‘Angel Tibeta’, aşa-i spune la canisa de unde provine din Rusia, dintr-o linie foarte importantă, pentru că tatăl ei este campion mondial, vicecampion mondial şi campion european. Mama e campioană europeană, deci linie apropiată de valoarea lui Boss. Şi acum puii vor avea cel mai bogat pedigree care poate să existe la ora asta în lume cu titlurile tatălui şi cu titlul de la bunici. Şi mama deja e campioană pe 3 ţări, dar e la început, are doar 2 ani, dar bunicii ei şi Boss au cea mai tare linie din lume care poate exista. Sunt opt puiuţi, cinci masculi, trei femele. Din păcate, numai unul este negru. Aşteptam să fie mai mulţi negri fiind mama neagră, dar aşa a fost, gena mai puternică lasă urme. Avem 8 puişori, au câteva săptămâni. Din aceştia îmi doresc să ţin un mascul care să calce cel puţin 70% pe urmele lui Boss. Restul sunt promişi, sunt cumpăraţi”, a precizat stăpânul campionului mondial.

Un pui costă între 3.000 şi 6.000 de euro 

Tudor Sălăgean spune că, deşi costă între 3.000 şi 6.000 de euro cățelușii au fost deja rezervați de oameni bogați din mai multe colţuri ale lumii, şi că cei cunoscători apreciază astfel canisa.

În acest an în canisal „Lion Dog Guard” din Sângeorgiu de Mureş s-au născut o serie de 8 pui (3 femele şi 5 masculi) dintr-o montă spectaculoasă a celebrului „Boss-Phantom” şi a femelei Ely, campioană pe trei ţări şi achiziţionată din canisa „Angel Tibeta” din Rusia şi care provine din părinţii campioni mondiali.

Părinţii Boss Phantom sunt Cora şi Thor, de asemenea membri ai canisei lui Tudor Sălăgean, cu numeroase performanţe la activ.

Cum se întreține și cum se pregătește pentru competiții

Cât despre întreţinerea lui Boss, Tudor Sălăgean a precizat că întotdeauna o vedetă trebuie să facă sacrificii şi, chiar dacă e câine, are nevoie de un staff.

”În primul rând, are nevoie de o pregătire continuă. Trebuie avut grijă la alimentaţie şi aici e nevoie de familie. Este exact ca un sportiv de performanţă, el trebuie să fie în cea mai bună condiţie şi la cel mai înalt nivel de pregătire ca să poată să facă faţă şi în continuare”, a menţionat Sălăgean.

Pregătirea lui înainte de concurs necesită 4-5 ore, este spălat cu un şampon special şi uscat, astfel încât părul să îi strălucească.

„Are părul foarte mare, coama are două rânduri de blană, un spic care dă forma de coamă şi spectaculozitatea pe care o are şi un puf care îl protejează de frig, de apă şi aşa mai departe. Când acesta se udă, trebuie să sufli 2-3-4 ore ca să-l pui înapoi în forma lui, care trebuie să fie lucioasă”, ne explică stăpânul campionului.

El îşi aminteşte că prima competiţie a lui Boss a fost la Sfântu Gheorghe, pe când acesta avea doar 3 luni şi, deşi avea speranţe că va fi un exemplar deosebit, aşteptările i-au fost cu mult depăşite.

„În iunie era, ştiu că era foarte cald. Competiţia se desfăşura pe beton, era foarte cald betonul şi îşi ridica picioruşele că îl ardea betonul. A fost prima competiţie unde, de emoţii, eu nu am participat. Am trimis băieţii de la firmă să meargă pentru că era prima competiţie şi aveam mari speranţe în el. Bine, nu mă aşteptam la ce s-a întâmplat până în momentul de faţă, dar, fiind foarte încrezător, aveam emoţii şi n-am participat. M-au sunat de acolo. A participat cu doi căţei care erau cu două luni mai mari ca el, unul din Ungaria şi unul din România şi a câştigat. A 2-a zi a câştigat cu alţi căţei şi tot aşa. A fost prima competiţie, de la prima competiţie, a luat locul I până în momentul de faţă”, ne-a precizat Tudor Sălăgean.

Boss are pagină de Facebook, de Instagram, este imaginea unor rechizite şi este vizitat în permanenţă de pasionaţi, atât din ţară, cât şi din străinătate.

„Sunt lucruri frumoase care se întâmplă fiind un câine foarte cunoscut în lume, inclusiv în Tibet. Când m-am deplasat acolo am constatat că aveau un tablou cu Boss, n-au auzit niciodată de România, de Europa, dar îl aveau pe Boss acolo şi ştiau, erau mândri că un câine din rasa lor, care e cea mai veche rasă din lume, a fost declarat cel mai frumos câine din lume. Avem o firmă internaţională care pe anumite rechizite foloseşte imaginea lui Boss, iar sponsorizarea care vine din partea lor merge la copii orfani, merge la case de copii şi chiar am trimis o parte din lucrurile şi din banii primiţi de acolo la azilul de bătrâni de la Deda. Inclusiv acum au ajuns şi, în principiu, tot ce primesc sponsorizare din partea acestor oameni deosebiţi merge la o casă de copii. Am cumpărat caiete cu Boss, fiind foarte multe vândute, milioane de caiete în Europa”, a susţinut Sălăgean.

Acest superb exemplar este mândria României, aducând faima naţională şi internaţională şi este câinele cu cele mai multe emisiuni televizate şi cele mai multe vizionări de canalul  de YOU-TUBE. Cota sa de popularitate este într-o ascensiune continuă. De când şi-a început cariera chinologică „Boss Phantom” a parcurs peste 110.000 de km a concurat în 20 de ţări şi a fost cazat în zeci de hoteluri de la 3 la 5 stele şi a câştigat tot ce se putea câştiga în România, Republica Moldova, Bosnia şi Herţegovina, Germania, Macedonia, Olanda, Serbia, Austria, Muntenegru, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia etc.

„Boss Phantom” are vârsta de 5 ani şi 10 luni, 91 de kg, are în palamres 140 de expoziţii, a căştigat 456 de titluri de locul I la concursuri de frumuseţe şi a fost evaluat ca valoare în bani la uriaşa sumă de peste un milion de euro.

Are două titluri mondiale şi a fost ales de 16 ori cel mai frumos câine din lume şi a apărut în peste 30 de emimisiuni de televiziune din România pe cele mai cunoscute posturi de televiziune începând de la PRO TV şi Antena 1, la KANAL D, SPORT.RO şi PRIMA TV şi încheind cu TVR1, TVR 2.

În ultimii 5 ani imaginea lui „Boss Phantom” a fost folosită de către diverse companii naţionale şi multinaţionale pentru reclame începând de la sticle de vin, căni, caiete, calendare, concursuri canine de frumuseţe şi chiar într-un videoclip muzical care a înregistrat peste 21 de milioane de vizualizări.

Din serile anterioare de pui ai lui „Boss-Phantom” azi, sunt proprietari lor persoane celebre precum : Cosmin Olăroiu, celebrul antrenor de fotbal de la echipa „Al Sharjah” din Emiratele Arabe Unite, Ionel Ganea, fostul atacant de fotbal de la Vf Stuttgart-Germania în prezent antrenor la ACS Poli Timişoara sau cântăreţul de muzică de petrecere Ghiţă Munteanu şi o serie de demnitari, oameni importanţi de afaceri din toată lumea şi chiar un şeic din Dubai.

Crescătorul a spus că un Mastiff Tibetan se întreţine foarte uşor, fiindcă este foarte rezistent, se îmbolnăveşte foarte greu, chiar dacă e nevoie de o îngrijire mai atentă a blănii atunci când năpârleşte.

„Lucrând în domeniul de securitate, la un moment dat am avut o solicitare cu câini de pază, nu aveam câini la firmă şi m-am gândit să caut o rasă care să fie impresionantă ca talie, dar în primul rând să protejeze prin prezenţă, nu neapărat prin agresivitate. Atunci am căutat pe Internet, am discutat cu oameni pricepuţi şi am aflat despre rasa aceasta, plus că e cea mai scumpă din lume. Am făcut un studiu de piaţă de vreo 6 – 7 luni, apoi am luat un câine din Cehia, un câine de pază, care nu era ceea ce căutam eu. Doar că ţinând legătura cu mai mulţi handleri şi furnizori am hotărât să mă duc şi la expoziţii de frumuseţe şi genetică. Mi-am dat seama că nu era chiar ceea ce îmi doream pentru competiţii. Am făcut o analiză de încă un an şi am căutat canise în lume care au perfomanţă şi care au în spate linii cu performanţă. Aşa am ajuns în Rusia să îl achiziţionez pe Baron Thor, tatăl lui Boss. Am plătit pentru el o sumă destul de mare. Apoi, printr-un om de afaceri din Botoşani, am adus-o pe Cora, mama lui Boss, şi o soră de-a ei, Sindy. Am făcut o canisă, am participat la expoziţii. Baron Thor este vicecampion mondial la Milano, Cora are zeci de expoziţii naţionale şi internaţionale câştigate. Am decis ca primul mascul de la Cora să îl ţin eu, a fost un singur mascul şi l-am ţinut. Aşa s-a născut Boss Phantom. Cu ajutorul lui Dumnezeu, că altfel nu se poate, am ajuns să am câinele cel mai titrat din lume. Am avut cumpărători, unul, când era căţel, am primit 10.000 de euro şi nu am vrut să îl dau. Face parte din familie, iubeşte copiii, ar face orice pentru familie. Nu pot să mă despart de el la câtă bucurie ne-a adus!”, mai spune Sălăgean.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Cum arată CRBL după ce și-a făcut prima operație estetică la față! După divorț, s-a...
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Vremea ia o întorsătură neașteptată. Asta mai lipsea
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Andreea Antonescu a ajuns la 42 de kilograme! Cum este viața de mamă singură
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cea mai mare simulare a Universului făcută vreodată